Scurt istoric

Nimeni nu poate sti exact de cand e acest loc de basm aici, inceputurile Pischiei se pierd in negura veacurilor. Dovezile arheologice atesta existenta localitatii din timpuri stravechi, iar vestigiile gasite in zona au fost adunate si predate Muzeului Banatului de profesorul Livius Vasile Ianosev.

In padurea de la nordul satului Pischia se pastreaza, pe o lungime de 7 km asa-zisul “val roman”. Acest val se poate observa si la Bencecu de Sus, iar langa moara veche, profilandu-se un al doilea val, fiind paralel si distantat la numai 10 km fata de primul. Astazi, locuitorii din Bencecu de Sus si Murani se pot mandri cu faptul ca hotarul comunei este traversat de aceste valuri antice, de a caror existenta, intre Mures si Dunare se leaga intreaga istorie veche autohtona din sud vestul Daciei de pe plaiurile timisene.

Numele actualei asezari pare invaluit in legenda. In jurul asezarii de azi, pe o raza aproximativa de 2 km, mai precis, intre „santul roman” si paraul Beregsau, s-a format actuala asezare. Localitatea a avut mai multe denumiri pe parcursul timpului.

Astfel este amintita documentar, pentru prima oara, in anii 1332-1337 sub numele de Piski. In 1365 isi mentine denumirea de Piski. In anul 1479 isi pastreaza, aceeasi denumire, apoi intre anii 1724-1910 s-a numit Bruckenau, ca intre anii 1910-1920 sa fie numita Hidesliget, mai apoi pentru o perioada de sase ani, intre 1920-1926 sa revina, la denumirea de Bruckenau, ca incepand din 1926 sa se statorniceasca numele actual de Pischia. In apropierea ei, la marginea vestica, a existat odinioara si o asezarea mica, numita Fülöp-Laka, dupa un membru al familiei Csanad, care s-a contopit pe parcurs cu Pischia.

Cercetarile topoarheologice intreprinse intre anii 1983-1984 de catre Muzeul Banatului Timisoara, aici, au permis identificarea, pe raza comunei Pischia, a 11 situri arheologice, ce flancheaza sau suprapun valului antic, ce trece prin Pischia. Siturile descoperite sunt tot atatea stravechi asezari carora, pe baza materialului arheologic (in special ceramica) li s-au putut determina, cu suficienta precizie cronologica, vechimea si continuitatea de habitat, incepand cu hallstattul timpuriu (epoca protodacica) si, apoi, pe tot parcursul a doua milenii.

Cu exceptia a doua situri arheologice in care s-au descoperit numai material neolitic sau din epoca bronzului (Murani si Bencecu de Sus) toate celelalte asezari prezinta o succesiune continua, fara nici un hiatus cronologic, a orizonturilor de cultura materiala dacica, daco-romana, prefeudala, feudal timpurie si feudalismul dezvoltat.

Primul voievodat banatean mentionat in cronici era a lui Glad, care a trait la raspantia secolelor IX-X. Voievodatul sau se intindea de la Dunare pana la Mures si Tisa, deci cuprindea si teritoriul comunei Pischia. Cucerirea voievodatului lui Ohtum, in secolul al XI-lea de catre unguri, marcheaza inceputul stapanirii lor in Banat.

Datele amintesc in 1444, ca localitatea Pisky era in stapanirea lui Ioan Corvin. Apoi in 1462 este proprietatea nobilului Johan Giska, pentru ca in 1468 sa fie in stapanirea lui Matei Knezici.

Intre anii 1469 si 1483 domeniul apartine fratilor Ioan si Nicolae Banfi, care o mostenesc. In anul 1492 regele Ungariei, Matei Corvin are in posesie localitatea Pisky.

In timpul stapanirii otomane asupra Banatului 1552-1716, satul decade timp de 150 de ani, datorita jafurilor si birurilor excesive puse de stapanirea turceasca.

La sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea sunt amintiti, ca stapani, nobilii George Barko si baronul von Manassy Murony.

In ziua de 13 octombrie 1716 trupele Imperiului habsburgic, conduse de Eugen de Savoya, cuceresc Timisoara, care devine capitala Banatului, ca numai dupa doi ani, in 1718, intreg Banatul sa devina domeniu al coroanei Habsburgice. Banatul fiind cea mai inaintata provincie de granita a Imperiului a intrat in atentia deosebita a stapanirii austriece, care a cautat sa-si consolideze pozitiile in aceasta parte, atat pe plan economic, politico-militar si religios, in primul rand prin intarirea elementului germanic in zona de granita a Imperiului.

De aceea colonistii adusi de ei, din anii 1722-1726, trebuiau stabiliti pe o linie paralela cu Muresul si alta cu Dunarea, legate intre ele cu un rand de sate germanizate.

Ca achizitie noua a coroanei habsburgice, Banatul dobandit pe calea armelor, Eugen de Savoya ii va incredinta contelui Claudiu Florimund Mercy, devenind provincie autonoma. Intre stapanire si supusi se aflau cnezii, banateneste „chinezi”, care erau sefii satelor, alesi de locuitori si confirmati de forul superior.

Pana in 1751 intreg Banatul era sub comanda militara.

A inceput un amplu proces de colonizare a provinciei cu populatie germana si nu numai. Aceasta actiune de populare cu germani intreprinsa de Curtea vieneza insa nu s-a facut pe un fundal pustiu. Din datele conscriptiilor din a doua jumatate a secolului al XVII-lea, rezulta, la inceputul dominatiei austriece, o cifra ce depaseste 300.000 locuitori, din care peste 250.000 erau romani autohtoni.

Cei mai multi svabi banateni soseau din sud-vestul Germaniei si un numar mai mic din Austria si Bavaria; ei erau mesteri, negutatori si functionari, specialisti si minieri.

In 1722 au loc primele transporturi de agricultori germani. Colonistii primeau ajutoare de calatorie insa nu erau sprijiniti suficient la instalarea in noul domiciliu, incat unii se reintorceau in tarile natale. Totusi noii colonisti au beneficiat, in general, in primii trei ani de sedere in Banat, de scutirea integrala de la plata oricaror dari in bani si produse, precum si de la prestarea robotelor cu bratele si carele.

Prima colonizare svabeasca aici, in Pischia, are loc in 1724 pe vremea primului guvernator si comandant militar al Banatului, contele C.F. Mercy (1718-1734). Aceasta colonizare, ca si cea a comunei Giarmata, si a altor comune amplasate pe drumul Timisoara-Lipova s-a facut cu un scop evident strategico-militar si anume acela al pacificarii teritoriilor care legau Banatul cu Transilvania. Colonizarea din 1724 s-a facut sub conducerea unui functionar, numit Francisc Ioan Falk din Worms, care a adus aici populatiei din regiunea Trier, Alsacia si Lorena din zonele pustiite de francezi in razboiul de la sfarsitul secolului al XVlI-lea. Cele 121 familii au intemeiat 40-50 case, sub conducerea agentului imparatului, Bruckenteis, stabilindu-se in apropierea vechiului sat Pischia, langa lunca Beregsaului, pe actuala vatra a satului de astazi.

Vatra vechiului sat Pischia, mentionat din cele mai vechi timpuri, Pisca, se gasea putin mai spre nord-vest de actuala asezare, la cca. 1 km distanta, undeva intre „santul roman” si paraul Matca, de unde, de fapt, au provenit vechile vestigii istorice. De-a lungul timpului, romanii s-au alaturat noii asezari prospere, creata de colonistii germani, parasindu-si vechea vatra. Astfel cca. 36 familii romanesti, printre care familiile Steia, Datcu, Duma, etc. si-au construit case la marginea satului german de atunci. Pe langa acestia, s-au asezau si cateva familii de tigani, putin mai tarziu, veniti din partile Santanei (Arad), care se ocupau cu confectionarea caramizilor din pamant, folosite la construirea caselor si care pe parcurs s-au contopit cu localnicii.

Tot in aceasta perioada sunt adusi in Banat, dar nu in Pischia si colonisti italieni in anul 1733, fiind asezati aici pentru crearea industriei matasii, urmeaza in 1735 colonizarea fortata cu refugiati italieni si spanioli.

Ostilitatile austro-otomane din 1736-1739 au cauzat mult rau banatenilor, care s-au retras in nordul Banatului, satele abandona-te fiind colonizate partial cu olteni si sarbi.

F. Griselini arata ca satul Pischia a reinviat in 1728, prin venirea a noi colonisti germani.

O traditie locala sustine ca numirea de Bruckenau ar veni de la faptul ca atunci cand a avut loc colonizarea, apele Beregsaului inundasera imprejurimile asezarii si s-ar fi construit un pod peste lunca inundata, de unde si denumirea de „Bruk an au” (pod peste mlastina, lunca, insula) sau „Bruck an der au” (pod la cotul dealurilor).

O a doua perioada de imigrare, cea tereziana, (marele val svabesc) se intinde din anul 1763 pana in anul 1775, cand nord-vestul Campiei Banatului este colonizat sistematic.

Pe baza edictului imparatesei Maria Tereza pentru colonizarile din Banat, in 1764, Knoll, membru al comisiei pentru colonizari, a adus in Bruckenau alte 92 familii germane, venite din Lothringen, Metz, Trier Saarländer, Pfälzer, Luxemburg, care erau iobagi ai episcopului de Trier. In 1765 vin noi colonisti germani, 31 familii din Saauerländer, astfel sporeste numarul caselor cu locuitori germani la Pischia.

Un alt obiectiv similar, asezarea colonistilor germani in mase dense, nu rasfirati printre romani, a urmarit si a treia etapa de colonizare, cea iosefina (1782-1787).

O data cu aceasta colonizare, la Pischia, ia nastere o parohie catolica, a carei materiale si istorie a inceput sa fie scrisa in 1759-1761 de catre preotul Lsek loan Jkobus. Intre anii 1756-1757 se construieste o capela mica, care este inca si in 1766 si unde in 1771 sunt aduse doua clopote. Putin mai tarziu, in 1776, se construieste si biserica actuala, romano-catolica, „Pogorarea Duhului Sfant”, renovata in 1927, cand preot era Johan Pflug, (fig. 9), apoi in 1933, cand preot era Josef Ban, apoi in 1953-1962, cand preot era Ladislau Dietrich si in 1974, cand preot era Johan Kollmer.

Langa biserica s-a ridicat monumentul „Sfanta Treime” donat de Josef Dengel. Monumentul inspirat din scene biblice este turnat in bronz, fiind asezat pe un soclu de piatrasi dezvelit in anul 1909. Tot pe acum, in fata bisericii, a fost ridicata o cruce, donata de familia Kilian. Evocarea simbolurilor crestine grupeaza o compozitie tematica inchegata.

Tot acum se organizeaza si invatamantul, primul invatator amintit fiind Schteckler Paul in 1765 iar in 1826 se construieste si o scoala pentru doua cadre didactice.

Linia ferata Timisoara – Radna, construita in 1896 de o societate particulara pe la marginea satului Pischia deserveste si locuitorii de aici iar gara s-a construit in anul 1910.

In vara anului 1919 se introduce administratia romana in Banat (C. Dobrin – prefect la Lugoj pentru judetul Caras-Severin si la Timisoara, Aurel Cosma, pentru judetul Timis-Torontal).

Prin adunarea populara amintita mai sus, svabii banateni isi dau acordul la actul Unirii iar delegatia svabilor, la conferinta de pace, a plecat spre Paris in 12 august 1919. Hotararea acestora n-a fost una de conjunctura, ci rezultatul unei evolutii istorice, a sentimentelor de respect si de incredere ale svabilor, fata de romani, alaturi de care traiau de veacuri. Aceasta idee a fost limpede subliniatasi in memoriul remis Conferintei de pace de la Paris

De acum incolo, Banatul se va dezvolta si evolua in cadrul statului national unitar romanesc. Romania Mare.

In primul razboi mondial (1914-1918) si din Pischia, participa in armata austro-ungara 43 cetateni germani si 4 cetateni romani luptand pe fronturile din Galitia, Albania, Italia.

In perioada interbelica, mai multe familii germane sarace din Pischia, ca si din alte sate din Banat, intre anii 1922-1924, a caror viata era destul de grea, cauta alte locuri, pentru a realiza un venit mai mare, emigrand in S.U.A., Canada, Argentina si Brazilia. Aici se angajeaza in diferite munci, in agricultura, industrie, comert, activitati familiale, pentru a realiza castiguri cat mai mari. Din Pischia au plecat 92 familii, cu 211 persoane, barbati, femei si copii, reintorcandu-se 88 persoane, restul ramanand pe acolo sau emigrand in Germania.

Cu ocazia cedarii si ocuparii Cadrilaterului si a sudului Dobrogei de catre Bulgaria, in anul 1940, aliata Germaniei hitleriste, mai multe familii de aromani de aici, parasesc acest teritoriu, refugiindu-se in Romania, in jurul orasului Bucuresti si Oltenia, dar unii ajung si in Pischia, fiind colonizati aici, de organele statului si de atunci, sosind 64-70 de familii, intre anii 1944 si inceputul anului 1945, purtand numele de Hagivreta, Conachi, Caracoste, Gheracoste. Raman in localitate pana in anul 1952, cand incepe deportarea taranilor instariti din Banat in Baragan, cand se retrag si ei din Banat, in Campia Baraganului. Nu s-au combinat, in relatii familiale, cu populatia locala si in prezent, nu mai exista urmasi ai lor in sat.

Tot acum, sosesc in Pischia, ca urmare a ocuparii Basarabiei de catre Rusia in 1940, la inceputul anului 1946, 30 de familii de romani basarabeni, insumand cca. 150 de persoane, printre care familiile Bodnarenko, Popa, Iacoban si altii. Ei au fost colonizati in Pischia, fiind cazati tot in case nationalizate de la germani.

Mai sosesc in Pischia, in anul 1946, cca. 15-16 familii de olteni, care se aseaza la marginea satului. Toti sunt improprietariti cu 5 ha de pamant, cca. 9 lanturi; in urma reformei agrare din anul 1945-1946 si primesc si ei, una-doua camere in casele germane.

In perioada dictaturii comuniste, industrializarea fortata, crearea de noi intreprinderi, fabrici si uzine in Timisoara, a atras un numar mare de locuitori ai satului spre meserii si ocupatii legate de intreprinderile industriale din Timisoara, practic tot tineretul lua drumul orasului Timisoara, spre a munci in industria de aici, provocand depopularea satului. Navetismul de la sat la oras a luat amploare continua, incepand din anul 1950, cand exodul spre oras a inceput, marindu-se continuu. De fapt, toti tinerii din localitate erau pregatiti spre a munci in industrie. In acest fel, s-a ajuns progresiv, ca in perioada 1971-1988, numarul persoanelor navetiste, care munceau in Timisoara, sa creasca considerabil, existand peste 574 persoane navetiste zilnic.

Instabilitatea economica si politica de dupa 1989 a fost resimtita mai intens de populatia germana din localitate, care incepe emigrarea in R.D.G. si R.F.G. In 2002 mai erau in Pischia doar 9 persoane de nationalitate germana.

Galerie media